Stiri

Programe de pregatire profesională continuă pentru specialiști constatare daune

Specialiștii constatare daune își desfășoară activitatea profesională în domeniul asigurărilor, în conformitate  cu  prevederile  legale  în  vigoare  și  cu  respectarea  cerințelor  privind  pregătirea profesi

Mai multe detalii »

Prim-vicepreşedintele ASF, Cornel Coca Constantinescu: Protecţia consumatorilor şi educaţia financiară, pilon de bază pentru funcţionarea corectă a pieţelor financiare

    Prim-vicepreşedintele ASF, Cornel Coca Constantinescu a explicat ieri, 24 august, într-un interviu pentru News.ro, că una din concluziile desprinse în cadrul analizelor asupra cauzelor crizei financiare din 2008 s-a referit la necesitatea de a reforma reglementările, cu

Mai multe detalii »

Brexit - Decizie irevocabilă, cu implementare "in progress"

CORNEL COCA CONSTANTINESCU, Prim Vicepreședinte Autoritatea de Supraveghere Financiară Aşa cum menţionam în intervenţiile mele anterioare, transpunerea în practică a Brexit-ului se dovedeşte a fi un proces complex şi de durată, care va necesita o perioadă lungă de analiză ş

Mai multe detalii »

Selecție evaluatori în cadrul Centrului de evaluare a competențelor conciliatorilor în domeniul financiar non-bancar la Institutul de Studii Financiare

Institutul de Studii Financiare anunță că înscrierile pentru poziția de evaluator de competențe în cadrul Centrului de Evaluare a competențelor conciliatorilor în domeniul financiar non-bancar vor avea loc în perioada 25.08 – 09.09 2016. Activitatea de evaluare r

Mai multe detalii »

Raport Child and Youth International Summit 2016

Acest raport oferă o imagine de ansamblu a sesiunilor și rezultatelor de la Summit-ul International  CYFI, care a avut loc la București, în perioada 28-29 iunie 2016. Prima parte a raportului se concentrează pe ceremonia de deschidere a Summit-ului și lansarea strategiei CYFI 2020 d

Mai multe detalii »

Bun venit bobocilor în cadrul programului de master Tehnici Actuariale!

Institutul de Studii Financiare împreună cu Academia de Studii Economice urează tuturor bobocilor înscriși la masterul de Tehnici Actuariale ”Bun venit și un an cu multe realizări!”. “Actuarul a ocupat și în 2015 locul 1 în top 10 cele mai bune profes

Mai multe detalii »

Primul Standard Ocupaţional elaborat de ISF

Bucureşti, 18 iulie 2016 - Institutul de Studii Financiare (ISF) a elaborat primului său standard ocupaţional - Inspector de Specialitate Daune, cod COR 241248 - în scopul profesionalizării unor ocupaţii specifice industriei asigurărilor, conform propriului statut. Standardul a fost ela

Mai multe detalii »

Lansarea Centrului de Evaluare SAL-Fin

Începând cu data de 19.07.2016, în cadrul Institutului de Studii Financiare (I.S.F.) funcționează Centrul de evaluare şi certificare a competenţelor conciliatorilor în domeniul financiar nonbancar (CE SAL-Fin). Prin intermediul Centrului nou creat se asigură evaluarea

Mai multe detalii »

Analiza principalilor indicatori ai piețelor financiare pentru semestrul I 2016

Din ciclul analizelor financiare periodice, Institutul de Studii Financiare vă prezintă un scurt studiu al fluctuațiilor principalilor indicatori ai piețelor financiare pentru primul semestru al anului 2016, elaborat de dl. Iulian Panait, membru al Consiliului Științific al ISF. Analiza preze

Mai multe detalii »

Raportul de activitate al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru anul 2015

Raportul de activitate pe 2015 al Autorității de Supraveghere Financiară prezintă acțiunile întreprinse și direcțiile urmărite la nivelul celor 3 piețe reglementate: piața asigurărilor, piața de capital și sistemul pensiilor private. ASF a continuat și în 2015 activitatea

Mai multe detalii »

FORMAREA PROFESIONALĂ ÎN ASIGURĂRI LA NIVEL EUROPEAN

Directiva Europeană de Distribuţie în Asigurări (IDD) aduce, odată cu implementarea sa, obligaţia tuturor persoanelor care oferă servicii de consiliere/vânzare a produselor de asigurare de a avea cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru a oferi servicii de calitate, informa

Mai multe detalii »

Noua platformă pentru examinări online


Vă rugăm să accesați Platforma on-line aici și să urmați pașii menționați în Ghidul candidatului sau Ghidul angajatorului/furnizorului

Programe de pregatire profesională continuă pentru specialiști constatare daune


Specialiștii constatare daune își desfășoară activitatea profesională în domeniul asigurărilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare și cu respectarea cerințelor privind pregătirea profesională....Click aici pentru detalii >

Proiectul CertIDD – un nou proiect educational pentru piaţa de asigurări

Institutul de Studii Financiare anunță finalizarea celui de-al patrulea proiect educațional pentru piața de asigură...vezi tot

Revista de Studii Financiare

A fost ales noul Consiliu Științific al Institutului de Studii Financiare

Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat noua componență a Consiliului Științific al Institutului de Studii...vezi tot

Tact

Conferința „Asigurările auto şi siguranța în trafic în era digitală”

  Tehnologiile digitale joacă astăzi un rol central în dezvoltarea economiei mondiale.  Industriile...vezi tot

ISF - Accredited Training Partner of CISI

PLATFORMĂ EXAMINĂRI

  Vă rugăm să accesați Platforma on-line aici și să urmați pașii menționați în Ghid...vezi tot

Ectranz

S-a publicat Manualul Distribuitorului de Asigurări

Institutul de Studii Financiare și specialiști din piața asigurărilor, au elaborat și publicat Manualul Distribuito...vezi tot

IMASIG
 Newsletter ISF

Abonează-te acum pentru a primi ultimele noutăți. Suntem prezenți și pe rețelele de socializare și