Luni, 5 martie 2018 are loc Conferința "Siguranta rutiera - un deziderat realizabil"

2 Martie 2018

Leonardo BADEA, Președintele ASF, și Cornel COCA CONSTANTINESCU, Vicepreședinte, Sectorul Asigurări - Reasigurări, ASF, vor deschide dezbaterile conferinței "Siguranța rutieră - un deziderat realizabil", eveniment organizat de Biroul Asigurătorilor Auto din România (BAAR) și de Institutul de Studii Financiare (ISF) care va avea loc luni, 5 martie 2018, ora 9.00, la Hotelul Sheraton din București.

Vor fi prezenți, în calitate de vorbitori și panelisti, specialiști recunoscuți din piața asigurarilor, reprezentanți ai Poliției Rutiere, ai Registrului Auto Român (RAR) precum și oaspeți din străinătate. Printre aceștia, Babas OLABINRI, cofondator Chat2it Ltd, compania implicată în promovarea noilor tehnologii în domeniul siguranței rutiere.

"Conferința face parte dintr-un ciclu de evenimente aflate în calendarul Biroului în acest an, pornind de la misiunea asumată de a contribui la creșterea siguranței rutiere pe drumurile publice și la educarea conducătorilor auto în spiritul unei conduite prudente și responsabile la volan", a declarat Mădălin ROȘU, Președintele Consiliului Director al BAAR.

La rândul său , Călin RANGU, Președintele Consiliului Director al ISF, a completat: "ISF ca centru de excelență în identificarea tendințelor pe piața financiară și transpunerea în programe de formare profesională se bucură a fi partener al evenimentului pentru găsirea celor mai bune competențe și soluții în identificarea, prevenirea și acoperirea riscurilor rutiere, inclusiv prin utilizarea de tehnologii inovative."

Conferința va fi moderată de cunoscuții jurnaliști economici Sorin PÂSLARU și Constantin RUDNITCHI. 

 

Evenimentul este sponsorizat de Mobil Eye si AutoDNA si are suportul APPA - partener media

 

 

                         

Planificarea examenelor de certificare pentru distribuitori



Noua platformă pentru examinări online


Vă rugăm să accesați Platforma on-line aici și să urmați pașii menționați în Ghidul candidatului sau Ghidul angajatorului/furnizorului

Programe de pregatire profesională continuă pentru specialiști constatare daune


Specialiștii constatare daune își desfășoară activitatea profesională în domeniul asigurărilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare și cu respectarea cerințelor privind pregătirea profesională....Click aici pentru detalii >

PLATFORMĂ EXAMINĂRI

  Vă rugăm să accesați Platforma on-line aici și să urmați pașii menționați în Ghid...vezi tot

Revista de Studii Financiare

S-a publicat Manualul Distribuitorului de Asigurări

Institutul de Studii Financiare și specialiști din piața asigurărilor, au elaborat și publicat Manualul Distribuito...vezi tot

Tact

Acțiune plantare - ediția a doua

ISF organizează vineri 29 martie 2019  a doua ediție a acțiunii de ecologizare a pădurilor, urmând astfel...vezi tot

ISF - Accredited Training Partner of CISI

COMUNICAT DE PRESA - CONFERINȚA EUROPEANĂ A SERVICIILOR FINANCIARE

Bucureşti 25 martie  2019   Digitalizarea, automatizarea şi inovaţia în serviciile financiare, dar ...vezi tot

Ectranz

Manualul Distribuitorului de Asigurări

Institutul de Studii Financiare și specialiști din piața asigurărilor, au elaborat Manualul Distribuitorului de Asig...vezi tot

IMASIG
 Newsletter ISF

Abonează-te acum pentru a primi ultimele noutăți. Suntem prezenți și pe rețelele de socializare și