Invitație de participare la studiul “Comportamentul financiar și bunăstarea financiară”

24 Aprilie 2018

Invitație de participare la studiul “Comportamentul financiar și bunăstarea financiară”

Joi, 19 aprilie 2018, Institutul de Studii Financiare a participat la lansarea proiectului de cercetare privind relația  Educație financiară – Comportament financiar sănătos - Bunăstare financiară, dezvoltat de Facultatea de Administrație si Afaceri (Universitatea din București), prin programul de masterat Economie Comportamentală. Proiectul este inițiat de către Cecilia Băsu, masterand al programului și totodată trainer în finanțe personale și consultant în afaceri, și se desfășoară în parteneriat cu Asociația Română pentru Reconstrucție și Infrastructură Socială (ARRIS).

La evenimentul de lansare au mai participat reprezentanți ai unor instituții de profil precum Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Asociația Administratorilor de Fonduri din România, specialiști din industria financiar-bancară, reprezentanți din mediul de afaceri și din mediul academic. Dincolo de participare, aceștia și-au exprimat intenția de a susține proiectul prin diseminarea cât mai largă a chestionarului.

În acest sens, chestionarul, a cărui completare nu durează mai mult de 10 minute, poate fi accesat aici: https://eSurv.org?u=FinancialBehaviour_FinancialWellbeing8

Scopul principal al studiului este de a identifica relevanța unor metode complementare de intervenție pentru îmbunătățirea comportamentului financiar, respectiv pentru a capitaliza cunoștințele obținute prin educația financiară clasică.

Programe de pregatire profesională continuă pentru specialiști constatare daune


Specialiștii constatare daune își desfășoară activitatea profesională în domeniul asigurărilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare și cu respectarea cerințelor privind pregătirea profesională....Click aici pentru detalii >

PLATFORMĂ EXAMINĂRI

  Vă rugăm să accesați Platforma on-line aici și să urmați pașii menționați în Ghid...vezi tot

Revista de Studii Financiare

S-a publicat Manualul Distribuitorului de Asigurări

Institutul de Studii Financiare și specialiști din piața asigurărilor, au elaborat și publicat Manualul Distribuito...vezi tot

Tact

Acțiune plantare - ediția a doua

ISF organizează vineri 29 martie 2019  a doua ediție a acțiunii de ecologizare a pădurilor, urmând astfel...vezi tot

ISF - Accredited Training Partner of CISI

COMUNICAT DE PRESA - CONFERINȚA EUROPEANĂ A SERVICIILOR FINANCIARE

Bucureşti 25 martie  2019   Digitalizarea, automatizarea şi inovaţia în serviciile financiare, dar ...vezi tot

Ectranz

Manualul Distribuitorului de Asigurări

Institutul de Studii Financiare și specialiști din piața asigurărilor, au elaborat Manualul Distribuitorului de Asig...vezi tot

IMASIG
 Newsletter ISF

Abonează-te acum pentru a primi ultimele noutăți. Suntem prezenți și pe rețelele de socializare și