Întâlnirea Consiliului Director al eficert (European Financial Certification Organisation)

26 Aprilie 2016

Institutul de Studii Financiare a participat în perioada 13 – 14 aprilie 2016, la Berlin, la întâlnirea Consiliului Director al eficert. In cadrul întâlnirii au participat reprezentanţi din Germania, Elveţia, Danemarca, Cipru, Lituania şi respectiv România .

Pe ordinea de zi au fost dezbătute subiecte precum:

- Acreditări;

- Implementarea Directivei privind distribuția în asigurări (IDD) în ţările membre eficert;

- Conferinţa Europeană a Institutelor Naţionale de Formare Profesională în Asigurări (EIET) din octombrie 2016.

În ceea ce privește capitolul acreditări, s-a decis includerea certificării pentru Consultant financiar  în cadrul Sectoral Qualification Framework (SQF) elaborat de eficert. Competenţele şi cunoştinţele pentru această certificare urmează să fie postate pe site-ul eficert.

Referitor la implementarea IDD la nivelul ţărilor membre, s-a discutat despre diferenţele de traducere a Directivei la nivel național din punct de vedere al definiţiei intermediarului. În acest sens, Romania a elaborat un chestionar care este disponibil în format electronic aici.

Poziţia eficert privind IDD – utilizarea eficert ca sistem de recunoaştere reciprocă a certificărilor naţionale în domeniul pregătirii profesionale în domeniul.

Conferinţa EIET din 2016 va avea loc în perioada 12-14 octombrie în Cipru și se estimează că vor participa circa 400 de persoane la deschidere. România a fost propusă pentru prezentarea rezultatelor analizei modului de implementare a IDD în ţările membre.

Noua platformă pentru examinări online


Vă rugăm să accesați Platforma on-line aici și să urmați pașii menționați în Ghidul candidatului sau Ghidul angajatorului/furnizorului

Programe de pregatire profesională continuă pentru specialiști constatare daune


Specialiștii constatare daune își desfășoară activitatea profesională în domeniul asigurărilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare și cu respectarea cerințelor privind pregătirea profesională....Click aici pentru detalii >

ANUNȚ CU PRIVIRE LA ÎNSCRIEREA LA EXAMEN PENTRU DISTRIBUITORII DE ASIGURĂRI ȘI/SAU REASIGURĂRI

Pentru a evita situația de nu putea participa la un examen, vă recomandăm să finalizați înscrierea dvs. cu 10...vezi tot

Revista de Studii Financiare

Principalele declarații la conferința "Asigurările auto și siguranța în trafic în era digitală"

     Cea de-a doua editie a  Conferintei nationale  organizate de   Biroul Asigura...vezi tot

Tact

Proiectul CertIDD – un nou proiect educational pentru piaţa de asigurări

Institutul de Studii Financiare anunță finalizarea celui de-al patrulea proiect educațional pentru piața de asigură...vezi tot

ISF - Accredited Training Partner of CISI

A fost ales noul Consiliu Științific al Institutului de Studii Financiare

Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat noua componență a Consiliului Științific al Institutului de Studii...vezi tot

Ectranz

Conferința „Asigurările auto şi siguranța în trafic în era digitală”

  Tehnologiile digitale joacă astăzi un rol central în dezvoltarea economiei mondiale.  Industriile...vezi tot

IMASIG
 Newsletter ISF

Abonează-te acum pentru a primi ultimele noutăți. Suntem prezenți și pe rețelele de socializare și