Dezbaterea PROIECT DE ȚARĂ – PIAȚA DE CAPITAL - Soluții și Propuneri pentru strategia de dezvoltare a României

25 Noiembrie 2016

În cadrul dezbaterii "Piata de capital-Soluții și Propuneri" au participat asociațiile profesionale și patronale din domeniu, instituțiile pieței de capital, consultanți, societăți de avocatură, companii listate la bursă, societăți de administrarea a fondurilor de investiții și de pensii, societăți de servicii de investiții financiare, ministere.

TEME DE DISCUȚII PROPUSE

– Identificarea cadrului juridic care ar permite menținerea și continuarea programelor de listări ale companiilor de stat indiferent de guvernare

– Identificarea modalităților de stimulare a companiilor să se listeze (stimulente fiscale și/sau de orice altă natură)

– Identificarea modalitaților de atragere a publicului de retail către Piața de capital (programe de educație, înlesniri fiscale)

– Identificarea modalităților în care se poate susține dezvoltarea Pieței de capital autohtone (listări, programe de educație, stimuli fiscali, intrarea Statului alături de BERD în acționariatul BVB, sprijinul Statului în inființarea Contrapărții Centrale, reducerea taxelor ASF, etc)

– Inființarea unui fond care să dețină participații la companiile de Stat, care să fie listat pe bursă și care să folosească piața pentru finanțarea obiectivelor companiilor din portofoliu

 

 

Noua platformă pentru examinări online


Vă rugăm să accesați Platforma on-line aici și să urmați pașii menționați în Ghidul candidatului sau Ghidul angajatorului/furnizorului

Programe de pregatire profesională continuă pentru specialiști constatare daune


Specialiștii constatare daune își desfășoară activitatea profesională în domeniul asigurărilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare și cu respectarea cerințelor privind pregătirea profesională....Click aici pentru detalii >

ANUNȚ CU PRIVIRE LA ÎNSCRIEREA LA EXAMEN PENTRU DISTRIBUITORII DE ASIGURĂRI ȘI/SAU REASIGURĂRI

Pentru a evita situația de nu putea participa la un examen, vă recomandăm să finalizați înscrierea dvs. cu 10...vezi tot

Revista de Studii Financiare

Principalele declarații la conferința "Asigurările auto și siguranța în trafic în era digitală"

     Cea de-a doua editie a  Conferintei nationale  organizate de   Biroul Asigura...vezi tot

Tact

Proiectul CertIDD – un nou proiect educational pentru piaţa de asigurări

Institutul de Studii Financiare anunță finalizarea celui de-al patrulea proiect educațional pentru piața de asigură...vezi tot

ISF - Accredited Training Partner of CISI

A fost ales noul Consiliu Științific al Institutului de Studii Financiare

Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat noua componență a Consiliului Științific al Institutului de Studii...vezi tot

Ectranz

Conferința „Asigurările auto şi siguranța în trafic în era digitală”

  Tehnologiile digitale joacă astăzi un rol central în dezvoltarea economiei mondiale.  Industriile...vezi tot

IMASIG
 Newsletter ISF

Abonează-te acum pentru a primi ultimele noutăți. Suntem prezenți și pe rețelele de socializare și