Conferința Europeană a Serviciilor Financiare (ECFS 2017)

14 Septembrie 2017

Conferința Europeană a Serviciilor Financiare (European Conference on Financial Services - ECFS 2017), este organizată în perioada 19 - 20 octombrie 2017 la Brașov, la inițiativa Institutului de Studii Financiare, a Universității „Petru Maior” și a Societății Române de Cercetare pentru Afaceri Publice și Private din Tîrgu-Mureș. Conferința se bucură de parteneriatul Universității „Transilvania” din Brașov, al Universității „Babeș - Bolyai” din Cluj-Napoca, alături de cel oferit de Centrul de Studii de Drept European din cadrul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române (CSDE), de Asociația Română de Drept și Afaceri Europene (ARDAE) și de Asociația Centrul de Arbitraj și Mediere în Asigurări (ACAMI) din București.

Efervescența modificărilor legislative în domeniul financiar, atât la nivel european, cât și la nivel național, determinată în primul rând de transformarea mediului financiar al ultimilor zece ani, conduce în mod firesc la necesitatea creării unui cadru larg de dezbateri dedicat profesioniștilor domeniului, urmând a se îmbina teoria cu practica și economicul cu rigorile juridicului. Având în vedere aceste aspecte, Conferința își propune dezbaterea mai multor subiecte de strictă actualitate, motiv pentru care structura sa cuprinde opt paneluri de discuții divizate pe durata celor două zile.

Detaliile despre agendă, program, contact sunt disponibile pe site-ul evenimentului ecfs.jus.ro.

 

Noua platformă pentru examinări online


Vă rugăm să accesați Platforma on-line aici și să urmați pașii menționați în Ghidul candidatului sau Ghidul angajatorului/furnizorului

Programe de pregatire profesională continuă pentru specialiști constatare daune


Specialiștii constatare daune își desfășoară activitatea profesională în domeniul asigurărilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare și cu respectarea cerințelor privind pregătirea profesională....Click aici pentru detalii >

Institutul de Studii Financiare a devenit membru afiliat al OECD/INFE

  Institutul de Studii Financiare a devenit membru afiliat al OECD/INFE (Rețeaua Internațională pentru Educa...vezi tot

Revista de Studii Financiare

ANUNȚ CU PRIVIRE LA ÎNSCRIEREA LA EXAMEN PENTRU DISTRIBUITORII DE ASIGURĂRI ȘI/SAU REASIGURĂRI

Pentru a evita situația de nu putea participa la un examen, vă recomandăm să finalizați înscrierea dvs. cu 10...vezi tot

Tact

Principalele declarații la conferința "Asigurările auto și siguranța în trafic în era digitală"

     Cea de-a doua editie a  Conferintei nationale  organizate de   Biroul Asigura...vezi tot

ISF - Accredited Training Partner of CISI

Proiectul CertIDD – un nou proiect educational pentru piaţa de asigurări

Institutul de Studii Financiare anunță finalizarea celui de-al patrulea proiect educațional pentru piața de asigură...vezi tot

Ectranz

A fost ales noul Consiliu Științific al Institutului de Studii Financiare

Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat noua componență a Consiliului Științific al Institutului de Studii...vezi tot

IMASIG
 Newsletter ISF

Abonează-te acum pentru a primi ultimele noutăți. Suntem prezenți și pe rețelele de socializare și