Analiza principalilor indicatori ai piețelor financiare pentru semestrul I 2016

14 Iulie 2016

Din ciclul analizelor financiare periodice, Institutul de Studii Financiare vă prezintă un scurt studiu al fluctuațiilor principalilor indicatori ai piețelor financiare pentru primul semestru al anului 2016, elaborat de dl. Iulian Panait, membru al Consiliului Științific al ISF.

Analiza prezentată relevă evoluția stabilă a monedei românești în raport cu moneda europeană, principalele fluctuații înregistrate de piețele de mărfuri, randamentele obligațiunilor suverane, precum și de bursele de acțiuni ca urmare a turbulențelor provenite din piețele financiare asiatice și a referendum-ului din Marea Britanie cu privire la retragerea din Uniunea Europeană.

Institutul de Studii Financiare, fondat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, oferă programe educaționale de specializare/ perfecționare și dezvoltare personală pentru dezvoltarea organizațiilor, instituțiilor și persoanelor care își desfășoară activitatea sau care intenționează să activeze pe piața financiară nebancară. ISF își propune să devină centru de excelență în domeniul studierii piețelor de profil și derulării programelor de educație financiare pentru asigurarea competențelor, aptitudinilor și cunoștințelor personalului din sectorul financiar.

În realizarea obiectivelor sale, Institutul își propune realizarea de studii de cercetare, analize și rapoarte cu privire la tendințele, fenomenele și mecanismele financiare din cadrul celor trei piețe reglementate și supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în conformitate cu standardele europene.

Textul integral al analizei este disponibil pe site-ul www.isfin.ro, la secțiunea Cercetare.

Programe de pregatire profesională continuă pentru specialiști constatare daune


Specialiștii constatare daune își desfășoară activitatea profesională în domeniul asigurărilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare și cu respectarea cerințelor privind pregătirea profesională....Click aici pentru detalii >

PLATFORMĂ EXAMINĂRI

  Vă rugăm să accesați Platforma on-line aici și să urmați pașii menționați în Ghid...vezi tot

Revista de Studii Financiare

S-a publicat Manualul Distribuitorului de Asigurări

Institutul de Studii Financiare și specialiști din piața asigurărilor, au elaborat și publicat Manualul Distribuito...vezi tot

Tact

Acțiune plantare - ediția a doua

ISF organizează vineri 29 martie 2019  a doua ediție a acțiunii de ecologizare a pădurilor, urmând astfel...vezi tot

ISF - Accredited Training Partner of CISI

COMUNICAT DE PRESA - CONFERINȚA EUROPEANĂ A SERVICIILOR FINANCIARE

Bucureşti 25 martie  2019   Digitalizarea, automatizarea şi inovaţia în serviciile financiare, dar ...vezi tot

Ectranz

Manualul Distribuitorului de Asigurări

Institutul de Studii Financiare și specialiști din piața asigurărilor, au elaborat Manualul Distribuitorului de Asig...vezi tot

IMASIG
 Newsletter ISF

Abonează-te acum pentru a primi ultimele noutăți. Suntem prezenți și pe rețelele de socializare și