SEMINAR GRATUIT pentru persoanele ce au susținut examenul de calificare profesională în asigurări în 2015

3 Martie 2016

Institutul de Studii Financiare organizează evenimentul educaţional ”Comunicarea centrată pe client”, un seminar care își propune să sublinieze importanța modului în care alegem să comunicăm cu clienții, aceasta determinând, în final, succesul relației furnizor-client.

Evenimentul gratuit oferit de ISF se adresează doar persoanelor care şi-au susținut examenul de calificare profesională în asigurări la ISF în anul 2015.

Principalul obiectiv al acestui seminar este oferirea unui suport vânzătorilor de asigurări în a-și cunoaște clientul și a avea un mesaj centrat, adaptat tipologiei și rolului acestuia în cadrul unei societăți precum și situației, în vederea creșterii eficienței comunicării verbale și scrise.

Tematica

În prezent, clienții mizează din ce în ce mai mult pe o comunicare personalizată, adaptată iar asigurările, în ciuda creșterii gradului de cunoaștere a domeniului sunt văzute în continuare ,de către populație ca un domeniu tehnic, cu termeni și mecanisme complicate. În acest context, companiile de asigurări și brokeraj trebuie să mizeze pe o comunicare simpla și clară, centrată pe client.

Invitat

Speaker-ul acestui seminar este Rares Medrega, absolvent al Facultății de Științe Economice, Specializare Finanțe - Asigurări și un master în Managementul Resurselor Umane. Are experiență în vânzări, asigurări, management, training și consultanță de afaceri. Este lector acreditat ASF, speaker, coach, acreditat în managementul proiectelor și deține certificare LIFO®(metodă de analiză comportamentală). În ultimii 13 ani Rareș a oferit consultanță și training pentru 30 de companii din diferite domenii- asigurări, bancar, pensii private, IT, instituții guvernamentale, auto, medical. Printre acțiunile și proiectele sale se numără: furnizarea de asistență organizațională în vederea reorganizării unor companii, analiza proceselor, dezvoltarea strategiei și servicii de îmbunătățire operațională și a vânzărilor, îmbunătățirea competențelor manageriale prin programe de coaching pentru 180 de manageri, livrare training de vânzări și management pentru mai mult de 10.000 de oameni.

Detalii logistice

Locație: UZINEXPORT ROMÂNIA, Bd. Iancu de Hunedoara nr.8, 011742 București, Sector 1.

Interval orar: 9.30-12.30
Modalitate de înscriere:
Înscrierea la acest eveniment se face prin e-mail la adresa alina.tudorache@isfin.ro până la data de 26 februarie 2016, ora 14:00. Menționăm că rezervarea locurilor se va face în ordinea înscrierilor.
Responsabil eveniment: Alina TUDORACHE.

Planificarea examenelor de certificare pentru distribuitori, Trimestrul IV


Noua platformă pentru examinări online


Vă rugăm să accesați Platforma on-line aici și să urmați pașii menționați în Ghidul candidatului sau Ghidul angajatorului/furnizorului

Programe de pregatire profesională continuă pentru specialiști constatare daune


Specialiștii constatare daune își desfășoară activitatea profesională în domeniul asigurărilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare și cu respectarea cerințelor privind pregătirea profesională....Click aici pentru detalii >

PLATFORMĂ EXAMINĂRI

  Vă rugăm să accesați Platforma on-line aici și să urmați pașii menționați în Ghid...vezi tot

Revista de Studii Financiare

S-a publicat Manualul Distribuitorului de Asigurări

Institutul de Studii Financiare și specialiști din piața asigurărilor, au elaborat și publicat Manualul Distribuito...vezi tot

Tact

Acțiune plantare - ediția a doua

ISF organizează vineri 29 martie 2019  a doua ediție a acțiunii de ecologizare a pădurilor, urmând astfel...vezi tot

ISF - Accredited Training Partner of CISI

COMUNICAT DE PRESA - CONFERINȚA EUROPEANĂ A SERVICIILOR FINANCIARE

Bucureşti 25 martie  2019   Digitalizarea, automatizarea şi inovaţia în serviciile financiare, dar ...vezi tot

Ectranz

Manualul Distribuitorului de Asigurări

Institutul de Studii Financiare și specialiști din piața asigurărilor, au elaborat Manualul Distribuitorului de Asig...vezi tot

IMASIG
 Newsletter ISF

Abonează-te acum pentru a primi ultimele noutăți. Suntem prezenți și pe rețelele de socializare și