Managementul activităţilor antifraudă pe piaţa financiară

București 14 Martie 2017 - 15 Martie 2017

Trainer: Petrică Mihail Marcoci

Detalii

În cadrul cursului de pregătire sunt analizate şi prezentate cauzele şi condiţiile care favorizează comiterea ilegalităţilor pe piaţa financiară, principalele modalităţi de comitere a acestora şi tehnicile speciale de investigare atât din perspectiva entităţilor corporatiste financiare, autorităţilor de control sau a celor judiciare.

Grup țintă

Persoane care au atribuții de autorizare, control, verificare, management, consultanță financiară, juridică sau de specialitate pe piața financiară sau a asigurărilor ori operatori din cadrul piețelor.

Obiectivele cursului

  • înţelegerea noţiunilor şi instrumentelor legale şi procedurale existente în acest moment pe piaţa de capital/financiară şi a modului în care acestea pot fi utilizate în mod eficient în activitatea antifraudă;
  • cunoaşterea şi evaluarea cauzelor şi condiţiilor care favorizează comiterea unor ilegalităţi pe acest tip de pieţe;
  • prezentarea unor tehnici speciale de investigare a unor fraude pe piaţa de capital/financiară;
  • însuşirea modului în care autorităţile administrative ale statului care acţionează pe aceste pieţe pot colabora între ele sau cu autorităţile judiciare ori companiile prejudiciate.

Tematica

  • reglementări antifraudă pe piaţa de capital/financiară;
  • mecanisme de control, prevenire şi descoperire a ilegalităţilor pe piaţa de capital/financiară;
  • proceduri de cooperare interinstituţională antifraudă;
  • managementul etic şi procedural al activităţilor antifraudă.

Trainer

Petrică-Mihail MARCOCI
Lector universitar doctor al Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, preşedintele Comisiei de etică a acestei universităţi, absolvent al studiilor postdoctorale – tema disertaţiei “Optimizarea managementului cooperării interinstituţionale în vederea prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale”, doctor în domeniul “Ordine publică şi siguranţă naţională” – teza de doctorat “Managementul investigării fraudei corporatiste”, Fost ofiţer de informaţii în domeniul macrocriminalităţii economico-financiare şi corupţiei şi funcţionar în cadrul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, Direcţia de supraveghere a pieţelor reglementate. A fost expert al Comisiei de politică externă din Camera Deputaţilor, lector asociat al Institului Diplomatic Român şi a Centrului de Instruire a Personalului Consular.

Durata/Perioada

6 ore efective de predare după cum urmează:

  • 14.03.2016, 14:30 - 17:00
  • 15.03.2016, 13:30 - 17:00

Investiție

Investiția pentru acest program este de 300 lei + TVA/participant și include: suportul de curs; coffee break; certificat de participare.

Discounturi

La tariful de mai sus se acordă dicount 5% pentru înscriere și plată până la 24 februarie 2017.

Aplică la curs
Informații ajutatoare pentru completarea formularului.

 Newsletter ISF

Abonează-te acum pentru a primi ultimele noutăți. Suntem prezenți și pe rețelele de socializare și