Implementarea Sistemului de Control Intern Managerial (SCIM)

București 24 Aprilie 2017 - 25 Aprilie 2017

Trainer: Cosmin Șerbănescu / Marcel Ghiță

Detalii

Programul privind Implementarea Sistemului de Control Intern Managerial (SCIM) în conformitate cu OSGG nr. 400/2015, privind aprobarea Codului Controlului Intern Managerial, cu modificările şi completările ulterioare este destinat persoanelor cheie din cadrul instituțiilor publice.

Sistemul de control intern managerial în conformitate cu OSGG nr 400/2015 include 16 standarde de aplicare în acest domeniu şi presupune 4 mari direcții de implementare, cele mai importante referindu-se la obiective, managementul riscurilor şi indicatorii SCIM.

Grup țintă

Programul se adresează:

  • directorilor şi șefilor de serviciu;
  • membrilor Comisiei de monitorizare, constituită pentru coordonarea SCIM;
  • membrilor echipei de gestionare a riscurilor;
  • secretarilor comisiilor de monitorizare;
  • responsabililor cu gestionarea riscurilor de la nivelul compartimentelor, serviciilor interne, auditorilor interni;
  • personalului implicat în procesul de implementare şi dezvoltare a SCIM.

Obiectivele cursului

  • obținerea cunoștințelor tehnice și a conceptelor specifice procesului de identificare a potențialelor expuneri ale instituției
  • dobândirea abilităților de analiză și evaluare a expunerilor/riscurilor la care este supusă instituția
  • obținerea competențelor necesare pentru implementarea unor procese/activități de mitigare a efectelor riscurilor
  • dezvoltarea competențelor profesionale necesare aplicării reglementărilor naționale în domeniu

Tematica

1. Prezentarea cadrului legislativ în vigoare aplicabil SCIM (OSGG nr. 400/2015, cu modificările şi completările ulterioare)

2. Controlul intern în managementul unei instituţii – rol, responsabilităţi

3. Structuri organizaţionale de implementare a SCIM (CM, EGR)

4. Programul de implementare a SCIM

4.1 Identificare riscuri şi acţiuni de remediere

4.2 Elaborare registrul riscurilor la nivel departamental şi instituţional

5. Stabilirea obiectivelor

5.1 Definirea obiectivelor generale şi specifice

5.2 Analiza obiectivelor

5.3 Stabilirea indicatorilor de performanță (financiari şi non-financiari)

6. Procesul de management al riscului

6.1 Noţiuni generale

6.2 Toleranţă la risc

6.3 Identificarea riscurilor

6.4 Analiza riscurilor

6.5 Controlul riscurilor

7.Sfaturi practice pentru implementarea adecvată a standardului nr. 8  din OSGG 400/2015 - Managementul Riscului

Trainer

Domnul Cosmin Șerbănescu, președintele Institutului Național de Control Intern, și-a început activitatea în cadrul unei companii renumite de audit și consultanță. Ca o completare a activității practice a predat cursuri de audit și control intern bancar și este trainer la Institutul de Control Intern. Domnul Șerbănescu este trainer certificat în Control Intern, examinator certificat de Sisteme de Control Intern precum și profesionist certificat în Control Intern.

Domnul Marcel Ghiţă, având o experienţă semnificativă în implementarea şi evaluarea sistemului de control intern managerial în calitate de Consilier coordonator – DCIMRI, Secretariatul General al Guvernului. Profesor universitar doctor la Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală (USAMV), susţine cursuri de Audit intern şi Guvernanţă Corporativă. Cadru didactic asociat în cadru ASE Bucureşti, facultatea CIG (discipline precum Control intern fiscal şi audit financiar). A fost director general în cadrul UCAAPI din cadrul Ministerul Finanţelor Publice (MFP) în perioada 2010-2014.

Durata/Perioada

Cursul are o durată de 12 ore și se va desfășura în perioada 24-25.04.2017, in intervalul orar 09:30 – 16:30.

Investiție

Investiția necesară pentru participarea la acest program este de 630 lei +TVA/ participant.

Discounturi

La tariful de mai sus se acordă discount de 5% pentru înregistrarea a cel puțin 2 persoane din cadrul aceleiași organizații.

Aplică la curs
Informații ajutatoare pentru completarea formularului.

 Newsletter ISF

Abonează-te acum pentru a primi ultimele noutăți. Suntem prezenți și pe rețelele de socializare și