Gestionarea relațiilor dificile

București 30 Ianuarie 2019 - 31 Ianuarie 2019

Trainer: Gabriela Puskas

Detalii

Abordarea situațiilor dificile cu colegii sau clienții companiei, ne schimbă rezultatele muncii, productivitatea, imaginea companiei, poziționarea, dar mai ales cultura proprie și felul în care ne simțim ca și angajați. Clienții, colegii și situațiile dificile nu reprezintă un obstacol, ci o oportunitate. Cursul își propune să definească și să adune elementele de cunoaștere și abordare a situațiilor dificile, dar mai ales de identificare a unei strategii personale a fiecăruia de a face față acestor situații.

Grup țintă

  • Persoanele care ocupă funcții de middle și/sau top-management (indiferent de departament);
  • Persoanele aflate în funcții de execuție;
  • Persoanele al căror rol profesional presupune lucrul direct cu clientul și care se confruntă cu clienți dificili;
  • Oricarei persoane (indiferent de department) care lucrează într-un mediu tensionat în care trebuie să gestioneze relații interumane dificile.

 Nivel minim de experiență pentru participare la program: minimum un an de experiență în lucrul cu clienții sau în poziție de conducere echipă/departament.

Obiectivele cursului

  • Creșterea capacității de a răspunde sau de a acționa în mod eficient în urma unei emoții puternice;
  • Dezvoltarea empatiei prin facilitarea înțelegerii importanței acțiunii de a asculta și de a răspunde la conținutul efectiv al mesajului primit;
  • Dobândirea unei imagini de ansamblu cu privire la combinația complexă de emoții experimentate de altcineva, atunci când persoana în cauză are o reacție puternică într-o anumită situație;
  • Înțelegerea felului în care părerea personală influențează o împrejurare anume;
  • Înțelegerea felului în care emoțiile afectează procesele decizionale și aplicarea unor strategii pentru a obține rezultate pozitive
  • Dezvoltarea abilităților de rezolvare de probleme.

Tematica

  1. Caracteristicile și specificul relației profesionale – elemente de bază și terenul prielnic apariției stresului;
  2. Conflictul intrapersonal – identificarea tensiunii trăite în interiorul echipelor de lucru;
  3. Fragilitatea omului la locul de muncă: tentația mâniei, violenței, solitaritatea;
  4. Controlul impulsurilor;
  5. Confruntarea cu instabilitatea emoțională a superiorilor sau a colegilor;
  6. Confruntarea cu trăsături pronunțate de personalitate;
  7. Empatia – corelația dintre sentimente și semnificații;
  8. Complexitatea stărilor emoționale;
  9. Modelul “MasterSolve” pentru echipe

Cursul pune la dispoziția participanților exerciții aplicative bazate pe scenarii de învățare, prin intermediul experiențelor extrase din viața de zi cu zi.

Trainer

Gabriela Puskas, este fondator și managing partner al companiei Performance Group, companie specializată în servicii de consultanță în management, coaching, mentoring și servicii cu impact asupra performanței individuale și organizaționale.

Are o pregătire temeinică în domenii precum managementul afacerilor, leadership, vânzări, instrumente de evaluare a personalității și inteligența emoțională. Gabriela deține un doctorat în economie și are o experiență profesională relevantă de peste 28 ani în domeniile: corporatist bancar, francize internaționale, antreprenoriat, managementul proiectelor. Gabriela s-a format în domeniul coachingului la Londra, și a urmat o serie de formări profesionale în domeniul NLP, Analiză Tranzacțională, PCM (Process Communication Model), evaluări psihometrice (MTQ48 – Mental Toughness Questionanire si ILM72- Integrated Leadership Measure) iar în prezent oferă coaching pentru performanță atât managerilor tineri, la început de carieră cât și antreprenorilor experimentați.

Durata/Perioada

Programul are o durată de 14 ore și se va desfășura pe parcursul a două zile, în intervalul orar 10:00-17:00.

Investiție

Investiția pentru acest program este de 700 lei + TVA/participant și include: materiale curs, pauze de cafea/gustare, certificat de participare.

Discounturi

La tariful de mai sus se acordă urmatoarele discount-uri:

  • 5% pentru înscriere și plată până la data de 28 decembrie 2018
  • 5% pentru înscrierea a mai mult de două persoane din cadrul aceleiași organizații.
  • Discount-urile pot fi cumulate.
Aplică la curs
Informații ajutatoare pentru completarea formularului.

 Newsletter ISF

Abonează-te acum pentru a primi ultimele noutăți. Suntem prezenți și pe rețelele de socializare și