ABC-ul pieței de capital

Bucureşti 29 Iulie 2019

Trainer: Ion STANCU

Detalii

În cadrul acestui program, cursanții se vor familiariza cu noțiunile de bază ale pieței de capital, cum sunt: investiție financiară (randament, risc, valoare), analiză (bursieră şi tehnică), instrumente financiare (acțiuni, obligațiuni, titluri de stat etc.), admiterea la Bursa de valori etc. precum și cu rolul și modul de funcționare al principalilor operatori ai pieței de capital (Autoritatea de Supraveghere Financiară, Bursa de Valori București, Depozitarul Central, Fondul de Compensare a Investitorilor, Fondurile de investiţii (închise – SIF, deschise – OPC), societățile de servicii de investiții financiare - SSIF, societățile de administrare a investițiilor - SAI, băncile custode și depozitare).

Prin participarea la un astfel de program, cursanții vor avea ocazia să continue educația financiară începută pe băncile școlii/facultății și să decidă ulterior, în cunoștință de cauză, cu privire la investirea propriilor economii pe piața de capital sau să devină interesați să profeseze și să-și construiască o carieră în acest domeniu.

Grup țintă

Programul se adresează persoanelor care doresc să obțină cunoștințe de bază în domeniul pieței de capital, pentru a putea înțelege mai bine randamentele şi riscurile pe care le presupun investițiile pe piața de capital sau pentru face opţiunea de a lucra în domeniul pieței de capital.

Obiectivele cursului

Familiarizarea cursanților cu regulile aplicabile pieței de capital, cu instituțiile pieței de capital, cu investițiile la bursă sau în fonduri de investiții, în vederea stimulării apariției de viitori investitori de retail, dar și a formării de personal specializat pentru societățile care activează în piața de capital.

Tematica

  • Componentele Pieţei Financiare din România. Funcţiile Pieţei Financiare de evaluare a investiţiilor financiare,  de transfer a capitalurilor şi de protecţie a investitorilor de capital.
  • Organizarea sistemului bursier în Romania. Admiterea la Bursa de Valori din Bucuresti (BVB). Sistemul ARENA de operare la BVB.
  • Acţiuni & Obligaţiuni. Rentabilitatea şi riscul valorilor mobiliare. Indicii bursieri
  • Rentabilitatea şi riscul portofoliilor de valori mobiliare
  • Managementul activ şi managementul pasiv de portofolii. Corelarea profilelor de risc cu instrumentele financiare
  • Fonduri de investiţii (închise – SIF, deschise – OPC). Determinarea valorii unitare a activului net (VUAN).

Trainer

Ion STANCU este profesor universitar, la Academia de Studii Economice din Bucureşti, director masterat “Management financiar şi investiţii” şi conducător de doctorat cu expertiză în domeniul Finanţelor corporative. Ȋn perioada 2003 - 2017 a activat ca administrator SIF Banat-Crişana. Din 2003 este administrator la Banca Românească. Din 1993 este membru CECCAR şi din 2000 este membru CAFR.

Ȋn prezent este director general al Institutului de Studii Financiare cu responsabilităţi de implementare şi dezvoltare de programe de formare, evaluare şi certificare ȋn serviciile financiare din piaţa de capital, de asigurări şi de pensii private, precum şi ca editor şef al Revistei de Studii Financiare.

Durata/Perioada

O zi/ 8 ore în intervalul 09.00-17.00.

Investiție

Investiția necesară pentru acest program este de 420 lei + TVA/participant și include: suport de curs, pauze de cafea, certificat de participare.

Discounturi

La tariful de mai sus se acordă următorul discount:

  • 5% pentru înscrierea a cel puțin 2 persoane din cadrul aceleiași organizații.
Aplică la curs
Informații ajutatoare pentru completarea formularului.




 Newsletter ISF

Abonează-te acum pentru a primi ultimele noutăți. Suntem prezenți și pe rețelele de socializare și